„Vrem să jucăm și noi”
Urziceniul era trist ieri, și nu doar clubul, ci întreg orașul.
Un oraș mort, de provincie, în care nu se întâmplă mai nimic în
timpul unei săptămâni, dar pe care fotbalul îl însuflețise și îl
înviorase radical în weekendurile ultimilor trei ani.
Și e rău când obișnuiești un public, fie el redus numeric, cu o
mâncare perfectă, dar căruia îi iei dintr-odată sarea și piperul de
pe masă. Performanțele din anul când s-a câștigat titlul, campania
lui Petrescu din Liga Campionilor și parcursul de vicecampioană de
anul trecut au dispărut peste noapte, și în urma lor au rămas numai
deziluziile.
Doi copii se joacă pe terenul unde a venit Hamburgul în 2008 și
îi transmit un mesaj lui Dumitru Bucșaru:
„Dacă nu mai ai cu cine să joci, ia-ne pe
noi!”. Când ieși pe stradă senzația este aceeași. Oamenii,
și așa triști din cauza grijilor cotidiene, strâmbă din nas când
aud de echipa de fotbal. „Era prea frumos să țină. A fost
un vis frumos. Peste ani, nici nu ne va mai veni să credem că s-a
întâmplat. Avea și orașul ăsta ceva și s-a dus”, spune
unul dintre cei care n-a ratat niciun meci de pe teren propriu.
„Era prea frumos să țină echipa asta! Peste câțiva ani,
nici n-o să ne vină credem ce s-a întâmplat”,
Suporter al Unirii
„Mi-ar fi plăcut să merg cu Unirea în străinătate. Asta
e, poate voi mai avea ocazia”, Leonard Constantin, fan
Unirea