Duelul dintre Steaua și Oțelul pentru câștigarea Supercupei se anunță unul foarte disputat.
Dorinel Munteanu și-a responsabilizat elevii și spune că e pregătit să cucerească al doilea trofeu din istoria gălățenilor.
„Meciul are o importanță foarte mare pentru mine și pentru Oțelul. Ne dorim să câștigăm al doilea trofeu din acest an. Sunt convins că nu va fi ușor, dar ne-am pregătit. Am discutat foarte mult cu băieții. Succesul pe care l-am avut trebuie uitat cât mai repede, pentru că ne responsabilizează și mai mult. Chiar dacă multă lume spune că nu vom rezista anul ăsta, vom demonstra că unitatea grupului și continuitatea joacă un rol important în a obține rezultate. Intrăm în al treilea an de când conduc Oțelul și sunt convins că randamentul jucătorilor – individual și la nivel de echipă – va crește. Suntem pregătiți și pentru acest meci”, a spus Dorinel Munteanu pentru Sport Total FM.
Antrenorul echipei campioane crede că nu există o favorită clară în acest meci și speră ca elevii săi să facă o partidă bună.
„Dacă te gândești profesional, sportiv, putem spune că suntem favoriți. Din punctul de vedere al palmaresului și judecând după tot ce a obținut Steaua în fotbal, nu suntem favoriți. Bineînțeles, casele de pariuri o cotează pe Steaua cu prima șansă. Favorită este echipa care va câștiga pe teren și sunt convins că baieții mei vor face o partidă bună”, a mai spus Dorinel Munteanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER