„Vrem să luăm al doilea trofeu din acest an!”** Argumentele pentru care Oțelul poate câștiga Supercupa
Duelul dintre Steaua și Oțelul pentru câștigarea Supercupei se
anunță unul foarte disputat.
Dorinel Munteanu și-a responsabilizat elevii și spune că e pregătit
să cucerească al doilea trofeu din istoria gălățenilor.
„Meciul are o importanță foarte mare pentru mine și pentru
Oțelul. Ne dorim să câștigăm al doilea trofeu din acest an. Sunt
convins că nu va fi ușor, dar ne-am pregătit. Am discutat foarte
mult cu băieții. Succesul pe care l-am avut trebuie uitat cât mai
repede, pentru că ne responsabilizează și mai mult. Chiar dacă
multă lume spune că nu vom rezista anul ăsta, vom demonstra că
unitatea grupului și continuitatea joacă un rol important în a
obține rezultate. Intrăm în al treilea an de când conduc Oțelul și
sunt convins că randamentul jucătorilor – individual și la nivel de
echipă – va crește. Suntem pregătiți și pentru acest
meci”, a spus Dorinel Munteanu pentru Sport Total
FM.
Antrenorul echipei campioane crede că nu există o favorită clară în
acest meci și speră ca elevii săi să facă o partidă bună.
„Dacă te gândești profesional, sportiv, putem spune că
suntem favoriți. Din punctul de vedere al palmaresului și judecând
după tot ce a obținut Steaua în fotbal, nu suntem favoriți.
Bineînțeles, casele de pariuri o cotează pe Steaua cu prima șansă.
Favorită este echipa care va câștiga pe teren și sunt convins că
baieții mei vor face o partidă bună”, a mai spus Dorinel
Munteanu.