Chiar dacă Universitatea Craiova activat opțiunea de cumpărare a fundașului Walter Alberto Lopez Gasco de la gruparea uruguayană Club Atletico Cerro, jucătorul nu vrea să continue în România.
Fundașul vrea să revină în Uruguay, de unde are o ofertă concretă de la Penarol Montevideo. Universitatea are o datorie către Lopez, iar jucătorul vrea să își rezilieze contractul, scrie site-ul www.quenonino.com.uy. Impresarul său, Alejandro Dominguez, a fost în România pentru a obține dezlegarea. Lopez speră ca la până la sfărșitul săptămânii situația sa să se rezolve.
„Aștept dialogul cu oamenii din club, care va avea loc miercuri sau joi, pentru a vedea dacă situația se rezolvă. Aș fi foarte fericit să revin la Penarol”, a spus Walter Lopez.
Walter Alberto Lopez Gasco a fost achiziționat inițial sub formă de împrumut, pentru un sezon, cu opțiune de prelungire a înțelegerii pentru trei ani. Jucătorul nu a evoluat nici măcar un minut în tricoul Universității Craiova. Sud-americanul a fost adus la Craiova de fostul manager general, Victor Pițurcă.
Universitatea Craiova este într-o situație financiară dificilă. Până acum, Wobay, Dilevslki, Alex Pițurcă și Stanca au părăsit deja echipa, iar Găman, Bărboianu, Dina, Iliev, Gargorov, David Lopes au depus memorii la LPF pentru a deveni jucători liberi. Un alt jucător cu probleme este Mădălin Ciucă, pentru al cărui transfer Craiova trebuind să mai plătească 50.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER