Walter nu se teme de „câini”!** „Mergem la Dinamo să câștigăm”
Finanțatorul Universității Cluj, Florian Walter, a declarat că
meciul din etapa a VI-a a Ligii I, din deplasare, cu formația
Dinamo București, este deschis oricărui rezultat, dar echipa sa
merge să câștige.
„E un meci de campionat, nu e nimic mai mult. Noi mergem
acolo să câștigăm, dar e un meci deschis oricărui rezultat. Nu mi-e
teamă de forța ofensivă a dinamoviștilor, noi am dat gol la fiecare
meci, nu văd de ce nu am face-o și acum. Meciurile cu Steaua sau
Dinamo sunt întodeauna imprevizibile și deschise”, a spus
Walter.
Acesta nu s-a arătat prea entuziasmat de victoria echipei sale,
scor 2-1, în partida cu Oțelul Galați. „Suntem abia la
început. Mai avem mult de muncă. Nu facem petrecere după o
victorie”, a afirmat Walter.
Oficialul clujean a refuzat să comenteze prezența lui Mihai Stoica
în tribuna oficială a stadionului „Cetate” din Alba Iulia, în
timpul meciului cu Oțelul. „Nu știu când va da un răspuns
ofertei făcute de mine”, s-a limitat să spună
Walter.
Partida Dinamo București – Universitatea Cluj, din etapa a VI-a a
Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20.30.
Sursa: Mediafax | Sursa foto: www.universitateacluj.ro