Walter: „Rezultatul anului pentru ‘U’? Egalul cu CFR!** Regret că am investit la Dinamo”

Walter:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul „șepcilor roșii” povestește de ce n-a mai ajuns MM
Stoica la Cluj, dezvăluie de ce a plecat Marian Pană și care e
planul pentru ca „U” să ajungă o echipă de prim-plan în
România.

-Domnule Walter, o promovare și un loc 14 la jumătatea
campionatului. A fost un an bun pentru „U” Cluj?

-Dacă ar fi să ne uităm după cum am început campionatul, se putea
și mai bine. Pe final s-a intrat însă în boemia de care se tot
vorbește la „U”. Fără ultimul meci cu Steaua însă, care e practic
din retur, suntem conform calculelor din vară.

-Care e rezultatul din 2010 de care sunteți cel mai
mândru?

-Egalul cu CFR, pentru că a fost obținut împotriva campioanei
României și a echipei care ne-a reprezentat în Champions
League.

-Victoria cu Dinamo …

-Acolo eram sigur că putem să învingem. Egalul cu CFR e mai
important.

-V-a dezamăgit ceva?

-Punctele pierdute acasă.

„Era prea bine cu
Pană”


-Marian Pană de ce a plecat? V-a dezamăgit și el?

-Pană a lucrat o perioadă bine, dar apoi jucătorii au simțit că e
prea bine. Sunt jucători profesioniști, care se pregătesc și
singuri, dar sunt și alții care, dacă nu tragi de ei, nu fac
treabă. Aici trebuie să intervină antrenorul. În plus, dacă începi
tot timpul de la 0-1 e greu.

-Aveți oferte importante pentru jucători? S-a vorbit că Sheriff
Tiraspol a oferit un million de euro pe Machado.

-Avem în continuare ofertă pentru Machado, dar nu-l dau. Vreau ca
Machado să joace pe noul stadion.

-Se termină noul stadion la timp?

-Nu știu ce să spun. Eu sper să să țină de cuvânt și stadionul să
fie gata în toamna anului viitor. Am vorbit cu oameni de la Inter
și Lyon pentru un meci de inaugurare, am vorbit și cu Mircea
Sandu… Lucrurile sunt antamate, dar trebuie să fie gata stadionul
pentru a vorbi concret.

-Din punct de vedere financiar cum a fost anul? Dumitru Dragomir
spunea că majoritatea cluburilor au probleme cu
banii.

-E măcel mare. Toate cele 18 echipe au probleme, nu majoritatea.
Inclusiv „U” Cluj are probleme. În fotbal e imposibil să nu ai și
pierderi. Am luat 18 jucători în vară și am fost nevoit să reziliez
contracte cu jucători pe care am dat bani.

„Regret că am investit la Dinamo”


-S-a arătat dispus vreun om de afaceri să vă ajute în susținerea
echipei, după demersul pe care l-ați făcut împreună cu
autoritățile?

-Autoritățile fac ce pot, am făcut fel de fel de programe, dar e
greu să aduci oameni care să investească în fotbal. Când ai o
victorie te simți extraordinar, dar la înfrângere nu mai e la
fel.

-V-a părut vreodată rău că ați investit în fotbal?

-Mi-a părut rău că am investit la Dinamo pentru că nu am avut
rezultate.

-Ați mai putea transfera la „U” jucători de la
Dinamo?

-E posibil. Trebuie să-mi recuperez banii cumva.

-Mai vine Cristian Munteanu în conducere?

-Nu e momentul să mai aducem pe cineva în conducere. Prima dată
trebuie să ne ocupăm de infrastructură.

Bătuse palma cu MM


-V-a dezamăgit MM Stoica când a refuzat să vină la
„U”?

-Cu MM bătusem palma, dar el a cerut niște lucruri pe care nu le
puteam realiza în câteva luni. Terenuri de antrenament, bază pentru
cantonamentele echipei și alte lucruri pe care noi nu le avem. Abia
când vom avea o infrastructură solidă ne putem gândi la
performanță.

-În cât timp va deveni „U” Cluj o echipă de top în Liga
I?

-Din sezonul 2012-2013, după ce vom avea o bază de antrenament și
un stadion de top, putem să ne gândim la așa ceva. Când joci în
fața a 15.000-20.000 de oameni e altceva.

-Ce vă doriți de la 2011?

-O clasare între locurile 8-12 și să ne întoarcem la Cluj.


42 de jucători a adus la „U”
Florian Wlater de când a preluat echipa clujeană

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×