Walter Zenga, ofertat de o echipă din Liga 1. Propunerea aflată pe masa fostului mare portar: contract peste medie, pe două sezoane

Walter Zenga (58 de ani) a redevenit un nume interesant pentru fotbalul românesc. Antrenorul italian tocmai a intrat pe lista celor de la FC Voluntari, care încearcă să găsească un înlocuitor de top pentru demisionarul Daniel Oprița (37 de ani).

După un singur punct obținut în primele cinci etape, trupa din Ilfov încearcă să dea restartul și să nu se afunde și mai mult în clasament, iar soluția Walter Zenga a apărut după ce negocierile cu Gigi Mulțescu și Edward Iordănescu nu au ajuns la un numitor comun. Astfel, potrivit Telekom Sport, fostul mare portar italian are pe masă un contract foarte bun din punct de vedere financiar, pe două sezoane, peste media Ligii 1 Betano.

Fost antrenor în Liga 1 la FC Național, Steaua și Dinamo, Zenga se bucură de o imagine foarte bună în fotbalul românesc și e considerat de Florentin Pandele și sfătuitorii acestuia drept omul potrivit pentru a redresa o echipă care s-a făcut de râs în startul stagiunii, în care a pierdut patru meciuri din cinci și a strâns un singur punct.

Dacă va accepta oferta celor de la FC Voluntari, Zenga va reveni în antrenorat la câteva luni de la momentul în care a retrogradat cu Crotone din Serie A.

Totuși, marele vis al lui Walter Zenga nu este FC Voluntari, ci posibilitatea de a antrena pe Giuseppe Meazza, stadionul pe care a strălucit din postura de jucător: „Fiecare își alege propria stradă, eu am ales-o pe cea de antrenor și doar acest lucru mă interesează în clipa de față. Este adevărat că odată cu trecerea anilor, simți nevoia, din ce în ce mai mare, să te întorci acasă. Mereu aștept să fiu chemat (n.red – la Inter Milano). Acum, sunt pregătit să mă implic într-un nou proiect. Cred că merit această șansă, mai ales după ceea ce am reușit să fac în sezonul trecut la Crotone”, spunea Zenga, acum două săptămâni, în presa din Italia.

Publicat: 24 08. 2018, 16:58
Actualizat: 11 01. 2019, 11:35