Antrenorul Oțelului Galați, Michael Weiss, a declarat, luni seară, că este mulțumit de remiza cu formația CSMS Iași, subliniind că a fost nevoit să folosească în acest meci jucători de la echipa a doua, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vreau să-i felicit pe jucători pentru prestația din această seară. În condițiile în care am avut cinci-șase absenți, am fost nevoit să aduc jucători tineri de la echipa a doua. Echipa gazdă a pus presiune pe noi, și-a creat câteva ocazii, dar până la urmă a ieșit bine pentru noi. Noi avem mulți jucători tineri, care sperăm să crească prin aceste jocuri, însă dacă nu vom reuși să rezolvăm problema financiară, ne va fi dificil sau aproape imposibil să rămânem în prima ligă”, a declarat Weiss.
Formația CSMS Iași a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Oțelul Galați, în etapa a cincea a Ligii I.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER