Wesley a dat răspunsul la oferta Stelei. Interviu EXCLUSIV cu brazilianul

Wesley Lopes spune că își dorește să vină la Steaua pentru fotbal și nicidecum pentru statutul de star

Wesley (foto) a ținut să-i răspundă lui Reghecampf, cel care spusese despre el că e un jucător capricios, care poate strica atmosfera din vestiar

Cum decurg negocierile?
Bine, tot mai bine. Eu zic că în două-trei zile voi fi jucătorul Stelei, în sfârșit.

Îți dorești să vii la Steaua? Până acum ai refuzat-o…
Steaua a fost singura care mi-a făcut o ofertă din România. Am avut ofertă și de la Malaga, dar eu îmi doresc să vin aici. Ultimele două luni au fost foarte grele, mi-am pierdut tatăl și am fost nevoit să renunț la bani ca să pot pleca de la Al Hilal, iar la Steaua pot face performanță încă cel puțin doi ani. Și atenție, nu vin aici pentru bani!

S-a spus că salariul este problema…
Total neadevărat! Eu îmi doresc să joc fotbal, îl iubesc, trebuie să revin mai repede la el. Singurul lucru care mă interesează acum este ca și Reghecampf să mă dorească cu adevărat.

Dar de susținerea patronului ești sigur…
Da, e visul lui, dar dacă Reghe nu mă vrea, eu nu am ce să caut acolo. Și am văzut că a zis că pot dăuna vestiarului. Să fie clar, nu vreau banii din Ligă, nu vreau să fiu căpitan, nu vreau nimic… Nu vreau decât să joc și să-mi ajut echipa. Nu vreau să-i stric vestiarul, am 11 de ani de când joc fotbal și nicăieri n-am făcut rău, ci doar bine!

Visezi să joci în Ligă?
Nu e vital pentru mine să joc în Ligă, eu mai am doar vreo trei ani de fotbal la înalt nivel, eu trebuie să-mi ajut colegii mai tineri să devină fotbaliști și să-mi închei cariera frumos. Atât!

Publicat: 30 08. 2013, 10:46
Actualizat: 30 08. 2013, 10:53