Wesley și-a făcut formație!** „Dau concert dacă luăm titlul”

Echipa FC Vaslui a plecat învinsă de la meciul cu CFR și a ratat
ocazia de a trece pe locul 1 în clasamentul Ligii 1. Cel mai
valoros jucător al lui Porumboiu, brazilianul Wesley, mai are o
pasiune pe lângă fotbal: muzica. Este vorba de muzica pagode, un
stil de muzică brazilian, cu originea în Salvador. El și-a făcut o
formație în țara natală, care se numește Pele Morena. Wesley
„evoluează” la chitară și la mandolină.

Sud-americanul își reunește toți amicii pentru a cânta ore în
șir: „Avem și formație. Când mă duc acasă, ne strângem toți
și cântăm. Odată am dat și spectacol, cred că erau în jur de 100 de
oameni, a fost distracție maximă, ne-au aplaudat. Cred că, dacă
m-aș lăsa de fotbal, mi-aș găsi ușor alt job”
, a continuat
brazilianul.

10 goluri a înscris
Wesley în acest campionat pentru FC Vaslui

Publicat: 24 04. 2011, 19:46
Actualizat: 24 04. 2011, 20:22