Gigi Becali a avut o convorbire cu agentul lui Wesley, care l-a asigurat că-l va aduce pe jucător la Palat pentru a negocia trecerea la Steaua. Omul de afaceri din Pipera spune că mai este un mic pas până la transfer și asta ține mai ales de poziția lui Adrian Porumboiu.
„Era Marinescu la telefon (n.r. impresarul lui Wesley), mi-a zis așa: „nea Gigi, nu-mi permit eu să dau sfaturi. Mi-a spus băiatul, când vine Wesley în România ne vedem față în față, ne înțelegem, bine, nu, iarăși bine. Pe 16 ianuarie vine băiatul în țară și vom sta de vorbă față în față.
Mi-a zis Marinescu că vine împreună cu jucătorul, ne punem la masă și vorbim. Acum mai este un pas mic. Dacă Porumboiu e de onoare și își ține promisiunea, atunci e bine. Eu mi-am ținut promisiunea, i l-am dat pe Bicfalvi. De luni, Bicfalvi e jucătorul Vasluiului. Cum a plecat Borcea de la Dinamo, la revedere și cu Bicfalvi”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER