„Wobay” X 100!** Și alți jucători vor fi trimiși în țările lor!
Cazul „Wobay”, somat de autorități să părăsească România până la
10 decembrie, nu este unul izolat în fotbalul românesc. Din cauza
datoriilor la bugetul de stat, cluburile nu vor mai putea obține
autorizații de muncă pentru jucătorii extracomunitari. „Toate
echipele au datorii, mai puțin Gaz Metan Mediaș”, este sentința
dată de președintele Ligii I, Dumitru Dragomir.
ProSport a
descoperit că Julius Wobay, mijlocașul leonez al Universității
Craiova, nu mai are permis de ședere în România și implicit
autorizație de muncă. În luna septembrie, Oficiul Român pentru
Imigrări l-a declarat indezirabil pe jucător și i-a remis acestuia
o decizie de returnare, prin care îl soma pe Wobay să părăsească
țara în decurs de 15 zile. Mijlocașul a contestat documentul la
Curtea de Apel Dolj, însă instanța a respins acțiunea cu titlu
definitiv și irevocabil în 19 noiembrie (vezi facsimil).
Nu mai
pot amâna datoriile
Cazul „Wobay” este doar primul dintr-un șir anunțat de astfel de
măsuri. „Societățile care au datorii la bugetul de stat și
nu prezintă decizii de amânare a datoriilor nu mai primesc
autorizații și nici prelungirea celor deja acordate”,
spune Cristi Dan, inspectorul principal, șef birou autorizații de
muncă la Oficiul Român pentru Imigrări (ORI). Or, fotbalul românesc
este înglodat în datorii, iar amânări la plată se pot solicita doar
o singură dată pe an (cartuș deja epuizat de multe cluburi la
acordarea licenței).
Mulți intră în 2011 fără autorizații
Conform datelor oficiale, până la finele lunii septembrie, 118
fotbaliști profesioniști din țări terțe au primit autorizație de
muncă în România. „2010 nu s-a încheiat. Autorizațiile sunt
valabile un an, vor mai fi dosare soluționate până în decembrie
câteva, însă nu foarte multe”, spune o sursă din Ministerul
Administrației și Internelor.
În fotbalul românesc sunt aproximativ 150 de extracomunitari în
primele trei ligi. „Dacă jucătorii intră în 2011 fără
autorizație, nu va dura mult până când vor fi depistați și trimiși
în țările lor. Oricum ne așteptăm la o mulțime de cazuri «Wobay»,
pentru că au fost multe autorizații obținute la început de an pe
amânări la plată. Cluburile au o singură șansă, să-și plătească
datoriile, altfel rămân fără străini”, a declarat aceeași
sursă din MAI.
„Wobay nu
va pleca de la Craiova!”
Adrian Mititelu minimalizează problema lui Wobay, dar o recunoaște.
Patronul Universității Craiova spune că fotbalistul va continua să
joace pentru echipa sa, dat fiind că va rezolva situația
jucătorului din Sierra Leone până la începutul anului viitor.
„Sunt probleme cu Wobay, dar nu e cazul să vorbim de o
despărțire a lui de Universitatea. Până pe 15 ianuarie vom
reglementa situația”, spunea deunăzi Adrian Mititelu,
atrăgând apoi atenția că nu este vorba de un caz singular în
fotbalul românesc. „Nu suntem singurul club cu datorii din
România. Nu am ascuns niciodată că am avea datorii și le vom plăti.
Știu că la alte echipe s-au trecut fotbaliștii pe alte firme, fără
datorii la stat, pentru ca aceștia să poată sta și juca în România.
Vor mai apărea situații cum este cea a noastră cu Julius
Wobay”, a spus Adrian Mititelu.