Wotte, demis pentru că ar fi petrecut cu femei: **”Nu e adevărat!”

Antrenorul Mark Wotte a fost îndepărtat de la Unversitatea
Craiova deoarece și-a petrecut seara dinaintea meciului cu
Internațional Curtea de Argeș în alt hotel decât cel în care era
cazată echipa, împreună cu două tinere și un apropiat al lui Benone
Lazăr, susțin surse din cadrul clubului oltean, informează
MEDIAFAX.

Potrivit surselor din cadrul clubului craiovean, conducerea
Universității a intrat în posesia unor informații, dar și a unor
fotografii prin care arată că în seara dinaintea meciului cu
Internațional Pitești, Wotte și unul dintre secunzii săi au fost
văzuți într-un alt hotel decât cel în care era cazat echipa,
însoțiți de un anume Voicu, apropiat al finanțatorului grupării
Internațional Curtea de Argeș, Benone Lazăr, și de două tinere. Cei
doi au părăsit hotelul târziu, după miezul nopții.

„Am fost plecat pentru puțin timp împreună cu unul
dintre secunzi, pentru a da invitații unor apropiați la meci. Nu
este adevărat că m-am întâlnit cu femei”
, a declarat Wotte
pentru MEDIAFAX.

Un alt amănunt invocat de conducerea clubului este acela că
programul pentru ziua meciului ar fi fost făcut în așa fel în cât
să dezavantajeze echipa. De exemplu, jucătorii au fost treziți la
ora 11.00, în loc de ora 09.00, pentru un meci care era programat
la ora 15.00.

Universitatea Craiova a anunțat, luni, pe site-ul oficial, că
antrenorul Mark Wotte și secundul său Gerard van Ruitenburg au fost
suspendați pentru o perioadă de 30 de zile din funcțiile pe care le
ocupau la gruparea olteană, din cauza rezultatelor slabe obținute
în retur. De pregătirea echipei se ocupă, până la finalul
sezonului, Eugen Trică și George Biță.

Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul
de 3-1, de formația Internațional Curtea de Argeș, într-un meci
contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I, disputat la Drobeta Turnu
Severin.

Duminică, surse din cadrul clubului oltean au declarat
corespondentului MEDIAFAX că patronul grupării, Adrian Mititelu, a
decis să renunțe la serviciile tehnicianului Mark Wotte, după
înfrângerea, cu scorul de 3-1, înregistrată în partida de sâmbătă,
cu Internațional Curtea de Argeș, conducerea tehnică a formației
urmând a fi preluată de Eugen Trică. Însă oficialii Universității
Craiova au postat, în aceeași zi, un comunicat pe site-ul oficial,
prin care au dezmințit aceste informații.

MEDIAFAX

Publicat: 03 05. 2010, 19:30
Actualizat: 03 05. 2010, 19:43