Wotte, încântat de jucătorii Craiovei:** „Supertalentați!”

Mark Wotte a tras primele concluzii despre noua sa
echipă și despre perspectivele pe care aceasta le are în
campionat.

Îi cunoașteți pe fotbaliștii Craiovei?
Am
văzut multe meciuri pe DVD-uri și am studiat lotul, i-am învățat pe
jucători.

Care e obiectivul pentru retur?
Un obiectiv
vom stabili după primele patru-cinci meciuri. E foarte important
cum începem și, în funcție de asta, vom vedea.

Mulțumit de lot?
E prea devreme să îmi fac o
părere. Am văzut jucători tineri care m-au impresionat, dar și
fotbaliști cu experiență sau care mai au mult de muncit.

„Căutăm un fundaș prin
Europa!”

Totuși, ați spus că vă doriți un fundaș…
Am spus asta pentru că a plecat Stoica și e normal să vreau un
fundaș. Căutăm prin Europa, în maximum două săptămâni o să
găsim.

Ați lucrat cu fotbaliști importanți, ca Van Persie sau
Kuyt. Ați găsit și la Craiova astfel de talente?

Când am lucrat cu ei, erau foarte tineri, aveau 17-18 ani. Am văzut
și aici câțiva tineri la fel de talentați. Problema este însă cu
mentalitatea, pentru că sunt foarte mulți jucători de valoare care
nu au ajuns la echipe mari. Ca să fii jucător mare, trebuie să ai o
mentalitate pe măsură. Aici trebuie să lucrăm, e foarte
important.

Florin Costea poate fi asemănat cu
Kuyt?
Costea este talentat, dar, cum am spus, e
nevoie de mai multe lucruri ca să ajungi la o echipă mare. Vom
vedea dacă Florin Costea va juca la Liverpool sau dacă va rămâne
toată cariera la Universitatea.

„Acum e clar că avem probleme, suntem pe locul 14, și
asta nu e bine. Trebuie să schimbăm multe, pentru că, dacă nu o
facem, o să terminăm tot pe 14, ceea ce mie nu îmi
convine”,
Mark Wotte, antrenor U Craiova

Publicat: 15 01. 2010, 08:20
Actualizat: 15 01. 2010, 08:20