Wotte: „Jocul cu Dinamo e un derby,** se poate întâmpla orice”

Antrenorul Universității, Mark Wotte, spune că echipa sa este
gata pentru jocul cu Dinamo. „Surpriza sper să fie
rezultatul, una pozitivă pentru noi. Nu cred cã va fi neapărat un
meci deschis, însă cred că ambele echipe vor încerca să-și facă
jocul. Dinamo este o echipă bună, cu atacanți rapizi și periculoși,
dar și noi vom încerca să contraatacăm atunci când vom avea ocazia.
În general, fiecare va încerca să speculeze punctele slabe ale
celeilalte echipe. Este un meci imprevizibil, fiind un derbi, iar
acum doi ani știu că a fost 4-4. Mi-am conturat deja tactica pe
care o vom folosi la Dinamo, știu cum ne vom apăra și cum vom
ataca, însă în privința echipei de start sunt câteva semne de
întrebare
„, a declarat Wotte, conform editie.ro. Acesta
știe și care este una din condițiile esențiale pentru ca Știința să
se poată impune în „Ștefan cel Mare”: „este foarte
important să avem un arbitru corect, cu experiență, care să nu fie
influențat de nimeni și să nu aibă de suferit
spectacolul
„.

În ceea ce privește campania de achiziții, Wotte se declară
mulțumit de jucătorii aduși în această iarnă: „sunt
mulțumit de achiziții. Bălace este un jucător experimentat de bandă
stângă, Paunovic poate fi folositor la mijlocul terenului, are o
mentalitate pozitivă și un fizic bun, iar Iliev este un adevărat
lider, un jucător cu experiență, un fundaș bun în jocul aerian și
își poate coordona și coechipierii din față
„.

Publicat: 19 02. 2010, 12:42
Actualizat: 19 02. 2010, 14:06