„Xavi” l-a cucerit pe Porumboiu! „O să fie cel mai bun mijlocaș”

După mult timp, un tehnician din România a avut curajul să
arunce pe teren, într-un meci decisiv, doi juniori. Cornel Țălnar a
decis să introducă la Vaslui doi copii născuți în 1993, Viorel
Ștefan și Raphael Stănescu.
Primul a evoluat doar trei minute, în schimb, mijlocașul crescut la
grupa lui Sorin Popescu i-a cucerit pe cunoscătorii de fotbal în
sfertul de oră în care a evoluat alături de Niculescu, Moți, Adrian
Cristea și Cristi Munteanu, „veteranii” dinamoviști. Chiar dacă nu
a excelat din cauza tracului și a conjuncturii nefavorabile,
Stănescu a primit o bilă albă atât din partea coechipierilor, cât
și a adversarilor.

Lăudat de
Porumboiu și de colegi

„Am avut emoții, însă toate s-au evaporat când am intrat pe teren.
Trac a fost, e normal, dar eu zic că nu m-am făcut de râs. M-au
felicitat toți colegii, chiar dacă erau supărați pentru rezultat”,
a dezvăluit „Rafi”. Talentul uriaș de care dispune juniorul
dinamovist a fost remarcat și de finanțatorul Vasluiului, care a
precizat că Dinamo deține o mină de aur.
„Țineți minte ce vă spun eu acum. Dacă se ține de treabă, în 2-3
ani va fi cel mai bun jucător din România. La meciul cu Vaslui, el
a fost cel mai bun jucător de pe teren, deși nu a intrat de la
început”, a declarat Adrian Porumboiu.

Publicat: 24 05. 2010, 08:05
Actualizat: 24 05. 2010, 08:07