Y.Kone, trimis în Rusia

Y.Kone, trimis în Rusia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Agentul Daniel Chiriță a pus ieri pe masa CFR-ului două oferte
de 1.000.000 de euro pentru Yssouf Kone: Terek Groznîi sau Alania
Vladikavkaz. CFR exultă și îi dă drumul, dar Kone refuză!
Kone e ca și plecat de la CFR, la doi ani de la venirea de la
Rosenborg! Pentru prima dată șefii l-au chemat pe jucător în
birourile de la stadion pentru a-i aduce la cunoștință ofertele
pentru el. „Yssouf, am văzut că vrei să pleci. OK, te lăsăm.

Avem ofertă pentru tine de la Alania Vladikavkaz și Terek
Groznîi, alege pe care o vrei!”, i-a transmis, ieri, la ora 11:00,
șeful Mureșan jucătorului care nu a prins primul meci oficial al
sezonului, Supercupa cu Urziceni. „Nu mă interesează! Plec, OK, dar
eu aleg locul, nu voi”, a fost răspunsul dat de jucător la ofertele
din Rusia aduse de agentul Daniel Chiriță. Interesant este faptul
că în urmă cu câteva zile Kone a primit o ofertă de la Birmingham,
dar CFR a refuzat atunci milionul de euro al englezilor!

Propus la
schimb cu Costly și Kuciak

Italianul s-a opus încă din iarnă unei despărțiri de jucător. „El
și Mureșan sunt stâlpii echipei mele!”, a fost mesajul clar dat de
Mandorlini șefilor. Antrenorul nu s-a sucit nici acum, deși știe că
Yssouf nu vrea să mai stea la CFR sub nicio formă. Ieri, Mandorlini
a vorbit cu jucătorul în biroul șefului Mureșan pentru a-l convinge
să rămână.

Clujul mai are însă o propunere din România pentru Kone.
Vasluiul i-a oferit miercuri pe „dezertorii” Kuciak și Costly la
schimb cu Yssouf, dar ivorianul a râs de propunere! „Eu, în
România, altundeva decât la CFR? Nici vorbă, nu vă bateți capul!”,
a replicat ivorianul, care are șanse mici să mai prindă lotul
CFR-ului pentru meciul de mâine cu Craiova.


6 goluri a marcat Kone în sezonul
trecut de Liga I, patru în tur și două în retur. Yssouf a mai
marcat două, câte unul în Europa League și Cupa României

„Eu voi fi cel care va alege unde voi pleca de la CFR,
nu clubul. Oricum, sub nicio formă nu voi alege o echipă din
România”
, Yssouf Kone

3 meciuri a jucat Kone în
amicale, cu Hallwang, Anderlecht și Slavia, în primul și în ultimul
titular pentru o repriză, cu belgienii intrând în partea a doua


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×