Ultimul transfer al Voinței, atacantul Andrei Zăgrean spune că unul din principalele motive pentru care a ales Sibiul este Alexandru Pelici. Pelici l-a luat pe Zăgrean la Unirea Alba Iulia de la Minaur Zlatna în anul 2004, pe când acesta avea doar 18 ani.
„Faptul că domnul Pelici e aici a contat foarte mult pentru mine. E un om și un antrenor extraordinar, cu care m-am înțeles foarte bine chiar și când am fost adversari”, povestește fotbalistul de 25 de ani.
„E o atmosferă foarte bună aici”
Un alt motiv pentru atacantul împrumutat de Timișoara pentru 6 luni la Voința a ales să meargă „sub Cibin” este faptul că a fost coleg cu mai mulți dintre actualii componenți ai lotului Voinței. Zăgrean mărturisește că a rămas încântat de „vestiarul” Voinței.
„Știam 5-6 dintre actualii colegi, printre care Dâlbea și Tătar, cu care am fost coleg la Alba când am promovat în Liga I. E o atmosferă foarte bună aici, o forță sufletească deoarece e un grup unit care se antrenează exemplar”, mai zice vârful care a marcat în primul meci la Voința, amicalul câștigat de sibienii cu 2-0 împotriva lui FC Cisnădie.
„Vreau să marchez cât mai mult și să ajut echipa. Probabil în vară mă voi întoarce la Timișoara și voi juca acolo în Liga I. Cred că se va rezolva tot acolo și echipa va fi ca și promovată după 4-5 etape din retur”, a conchis Zăgrean.
Articol scris de Mihai Cinpoeru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER