Zaharia le îndulcește viața. Puncte de aur pentru Gaz Metan, Ceahlăul se scufundă. Ceahlăul – Mediaș 0-1
Gazul câștigă partida „de șase puncte”. Veniți după patru meciuri în care nici măcar nu au reușit să înscrie, ardelenii au dat lovitura pe terenul Ceahlăului prin golul lui Zaharia (17).
Mediașul adună 36 de puncte în clasament și se îndepărtează de zona periculoasă. De partea cealaltă, nemțenii se afundă în zona periculoasă și se pregătesc pentru alte „finale”, cu Săgeata, Botoșani, ACS Poli, Vaslui și Viitorul.
UPDATE: ECHIPELE DE START
CEAHLĂ‚UL: Jovic – Dumitraș, Ichim, Cânu, Țepeș – Achim, Marc – Chitoșcă, Golubovic, Gheorghiu – Constantinescu
Rezerve: Calancea, Ntabue, M. Rusu, Tăbăcariu, Onciu, Popadiuc, Margină
Antrenor: Marian Bondrea
MEDIAȘ: Pleșca – Zaharia, Muth, Frăsinescu, Buzean – Todea, Tahar – Llullaku, Fl. Dan, C. Petre – Robertson
Rezerve: Vâtcă, Trtovac, Fl. Ilie, Covaciu, Al. Munteanu, R. Avram, Mărkuș
Antrenor: Cristi Dulca
Arbitri: Ov. Hațegan, Aurel Oniță, Radu Ghinguleac
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA CEAHLĂ‚UL – GAZ METAN
Liga 1 s-a obișnuit cu deciziile la „masa verde”, iar ultima hotărâre a Comisiilor, eșec pentru U Cluj în meciul cu Concordia (1-1, rezultatul înregistrat pe teren), ar putea fi un balon de aer pentru contracandidatele clujenilor în lupta pentru supraviețuire. Ceahlăul și Mediașul tremură în continuare, astfel că meciul direct poate lămuri în mare parte cine speră în continuare și cine se afundă în subsolul clasamentului.
Cele două echipe au 33 de puncte și sunt la doar trei pași peste linia retrogradării. Mai mult de atât, ambele echipe vin după eșecuri în etapa trecută. Gazdele au pierdut în deplasarea de la CFR Cluj, iar oaspeții în fața Oțelului. Iar, ca necazurile să fie la ordinea zilei, nici moldovenii, nici ardelenii nu au mai marcat de cel puțin patru etape. Așadar, scapă cine poate.