Zambon: „Napoli semnează cu Severinul doar dacă investitorii italieni preiau echipa”
Nicolo Napoli a condus în această seară primul antrenament al nou-promovatei CS Turnu Severin, însă luni, cu Ceahlăul Piatra Neamț, pe bancă va sta doar secundul Jerry Gane. Fostul tehnician al Universității Craiova nu a dorit să facă vreo declarație, până nu semnează și contractul. Napoli a fost însoțit la malul Dunării de Claudio Zambon, consilierul fostului patron de la Spal Ferrara, Nicola Di Matteo, care nu a renunțat la ideea preluării echipei severinene.
Acesta va reveni duminică în România, după ce în urmă cu două săptămâni nu ajunsese la vreun acord cu Primăria Severin. De altfel, antrenorul Napoli va semna contractul doar dacă Di Matteo și alți doi investitori străini vor deveni acționari la CS Turnu Severin. Conform lui Zambon, părțile sunt foarte aproape de o înțelegere.
„Eu lucrez zilele acestea la acte. În proporție de 90 la sută, cred că se va soluționa favorabil și investitorii italieni vor prelua echipa. Oricum, Napoli rămâne antrenor la Turnu Severin doar dacă rămânem și noi la echipă. Aceasta a fost și condiția pusă: să aducem staff-ul nostru și să completăm lotul cu jucătorii de care avem nevoie„, a precizat Zambon, fost patron la Poli Timișoara, în urmă cu un deceniu.
Articol publicat de Mircea OGLINDOIU