Zapata e gata!

Steliștii vor disputa astăzi primul lor meci de verificare de când se află în cantonamentul din Antalya. Adversară le va fi echipa slovacă Slovan Bratislava, iar partida se va disputa cu începere de la ora 17:00.

Dacă unii își făceau probleme pentru Zapata, nu mai e cazul. Portarul columbian se va afla în poarta Stelei la meciul din această după-amiază. El a acuzat unele dureri la genunchi și timp de câteva zile nu s-a pregătit decât la sala de forță. La antrenamentul de duminică după-amiaza, el a revenit pe teren, la fel ca și ieri-dimineață, când a fost la dispoziția lui Andrei Speriatu. Antrenorul de portari al Stelei l-a avut ieri la pregătire și pe tânărul de numai 19 ani, Andrei Pavelescu (foto).

Un moment amuzant în timpul antrenamentului s-a petrecut atunci când Cernea a aflat de vârsta colegului său. „Aoleu, eu sunt mai mare cu 16 ani decât tine!”, a exclamat el. Pavelescu e portarul de rezervă de la Steaua II și ieri s-a pregătit cu echipa mare, deoarece Cezar Lungu a fost nevoit să apere poarta echipei lui Strizu într-un meci amical. Tânărul Pavelescu este cunoscut în cadrul lotului pentru talentul actoricesc pe care îl are, el putând să imite orice personaj.

I-a dat răceala lui Szekely

De două zile, Szekely ia medicamente și bea numai ceai. „Sperăm ca în două zile să-și revină. A contractat o viroză de la colegul său de cameră, Golanski”, a spus Argăseală.

Îl așteaptă pe Gigi Becali

Becali va ajunge în această dimineață în Antalya pentru a urmări meciul cu Slovan. „Nu cred că echipa e stresată de sosirea patronului. Poate sunt doar obosiți, că fac zilnic două antrenamente”, a spus Argăseală.

S-a împăcat cu Porumboiu

„Am vorbit cu Porumboiu la telefon și am pus la punct diferendul. Ne-am aprins mai repede decât ar fi trebuit, dar cearta noastră a fost bună pentru audiențe”, a spus Argăseală (foto) despre conflictul cu Porumboiu


Rică Neaga a plecat în Baku!

După ce și-a reziliat înțelegerea cu Steaua, Rică Neaga și-a găsit repede un alt contract, transferându-se la Neftci Baku. Echipa azeră ocupă locul 9 în campionat și a fost adversara lui FC Vaslui în Cupa UEFA din acest sezon.

500 de mii de euro a plătit Steaua pentru a-l transfera pe Zapata de la Deportivo Cucuta în vara lui 2007

Publicat: 03 02. 2009, 08:32
Actualizat: 03 02. 2009, 08:41