Portarul Robinson Zapata a afirmat că Steaua și-a îndeplinit obiectivul pentru acest final de campionat:
„Ne-am dorit mult să terminăm pe primul loc, a fost un obiectiv de-al nostru și l-am îndeplinit. L-am felicitat pe Tănase, merită demult acest gol și ne-a ajutat în acest meci și suntem fericitți pentru el. Au fost puțini suporteri, sperăm să vină mai mulți cu Twente. Eme era fericit, iar noi eram fericiți pentru el. A trecut prin momente foarte grele, dar cu răbdare și muncă a jucat din nou”, a spus fotbalistul columbian.
„Moș Crăciun poate să vină și la vară!”
Mijlocașul Mihăiță Pleșan a susținut că ar fi bine ca Moș Crăciun să vină la vară, aluzie la afirmația făcută de finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, care anunța că jucătorii vor primi bonusuri financiare doar la vară, dacă vor câștiga titlul.
„E bine că am câștigat și suntem pe primul loc, chiar dacă la egalitate cu alte echipe. La sfârșitul campionatului sperăm să fim singur pe primul loc. Nu are nimic dacă nu vine Moș Crăciun acum, e bine dacă vine și la vară. Au fost puțini suporteri azi, dar cred că de vină a fost și vremea, pentru că a fost foarte frig. Sperăm să vină mai mulți suporteri în retur”. a încheiat Pleșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER