Zapata, Nicoliță și Szekely rămân la Steaua
La partida de miercuri seara din Ghencea, dintre Steaua și Olympique Lyon, au asistat și câțiva trimiși ai unor echipe din Rusia și din Spania care au avut în vizor trei fotbaliști ai roș-albaștrilor.
Zapata, care în urmă cu un an a mai fost dorit și de Betis Sevilla, a fost urmărit la meciul cu Lyon de un trimis al spaniolilor de la Atletico Madrid. Aflat „pe făraș” la Steaua după ce a gafat la mai multe meciuri în acest campionat și a fost amenințat chiar de patronul Gigi Becali că va fi trecut pe linie moartă din iarnă, portarul columbian avea o șansă mare să se remarce la partida cu Lyon. Zapata a primit însă cinci goluri, iar emisarii spanioli au plecat dezamăgiți.
Rușii ofereau 4 milioane pentru Bănel
Nicoliță a intrat în atenția celei mai în formă echipe din Rusia, cel mai probabil viitoarea campioană din această țară, Rubin Kazan, formație care va evolua în sezonul viitor în Liga Campionilor. Rușii erau dispuși să plătească 4 milioane de euro în schimbul lui Bănel, cu un milion mai puțin decât cerea Gigi Becali, dar cele două părți ar fi putut ajunge la un acord.
Prestația lui Nicoliță, în ciuda celor două centrări din corner de gol, a lăsat de dorit, Rubin Kazan a renunțând pentru moment la achiziționarea stelistului.
Szekely, al treilea jucător al Stelei ce trebuia să fie spionat marți, probabil că și-a mușcat pumnii de nervi când a aflat că nu poate juca din cauza unei accidentări. La final însă, după dezastrul Stelei, fostul mijlocaș al Oțelului putea considera că a ieșit cel mai bine dintre cei trei steliști, Lokomotiv Moscova, echipa care l-a avut în vizor, neputând să îl asocieze cu eșecul roș-albaștrilor.