Zdenek Ondrasek, avertizat de un oficial din Liga 1 înainte să semneze cu FCSB. „I-am zis că nu o să joace mai mult de două etape!”

Zdenek Ondrasek, fotbalistul dat afară de Gigi Becali, a fost avertizat de un oficial din Liga 1 înainte să semneze cu FCSB.

Zdenek Ondrasek a fost pus pe liber de Gigi Becali, chiar dacă atacantul ceh a bifat doar 68 de minute în Liga 1, iar Attila Hadnagy a dezvăluit că l-a avertizat pe fotbalist înainte să semneze cu vicecampioana României.

Atacantul care are prezențe în tricoul echipei naționale a Cehiei a fost dorit și de Sepsi OSK în această vară, dar el a ales să semneze cu FCSB, chiar dacă a fost avertizat de Attila Hadnagy.

Zdenek Ondrasek, avertizat de un oficial din Liga 1 înainte să semneze cu FCSB

Directorul sportiv al celor de la Sepsi OSK a dezvăluit că a discutat cu Zdenek Ondrasek în această vară, toate acestea deoarece era dorit și de gruparea din Sfântu Gheorghe. După ce a fost dat afara de Gigi Becali, Attila Hadnagy nici nu mai vrea să audă de fotbalistul ceh, chiar dacă are nevoie de un atacant la echipă și susține că Ondrasek nu are caracter.

„Ne mai trebuie un atacant. Ondrasek a fost în vizorul nostru. A plecat la Steaua (n.r. FCSB). Dacă ne-a refuzat… noi am vorbit cu el, i-am transmis și ce s-a întâmplat cu Vukusic. Noi i-am zis că nu o să joace mai mult de două etape, el a zis că o să joace. Prima oară, Steaua nici nu a știut de Ondrasek. Noi vorbisem înainte cu o lună cu Ondrasek.

Ne-am înțeles, în mare, apoi a ales FCSB, asta e. S-a dus la FCSB, noi nu-l mai vrem, așa a fost și cu Vukusic. Amândoi au fost dați afară. La noi, înseamnă foarte mult să ai caracter. Dacă nu are caracter, nu mai are ce să caute la Sfântu Gheorghe. Noi l-am atenționat: «Bă, nu te duce acolo, că nu o să stai mult».

I-am trimis și declarațiile lui Vukusic, dar, dacă nu a înțeles… El a zis că se duce la cea mai bună echipă din România. Na, s-a dus, dar a și plecat repede”, a declarat Attila Hadnagy, conform Fanatik.

Publicat: 07 08. 2021, 20:51