După transferul lui Bibișkov, Steaua este în negocieri pentru achiziționarea unui alt bulgar. Atanas Zehirov, mijlocașul lui ȚSKA, este noua țintă a trupei din Ghencea, care l-a monitorizat atent în partida de aseară pe jucătorul de 20 de ani.
Poreclit Fernando Torres, pentru stilul de joc asemănător, ‘briliantul’ Bulgariei a confirmat că știe despre interesul formației lui Bergodi, dar nu dorește să comenteze pe marginea subiectului, până când cei doi patroni nu se vor pune de acord în privința mutării.
"Steaua m-a impresionat în Liga Campionilor. Nu e treaba mea, deocamdată, transferul. Aștept să se înțeleagă patronii." a spus Zehirov la gsptv
Mijlocașul recunoaște că nu știe niciun fotbalist din actualul lot al Stelei, dar își aduce aminte cu plăcere de Florentin Petre: "E un jucător și un om bun. Cel mai bun jucător român pe care îl cunosc. Nu-mi amintesc niciun jucător de la Steaua, dar știu că au fost meciuri frumoase cu ȚSKA."
Carte de vizită Atanas Zehirov Data nasterii: 13 februarie 1989 Joacă cu numărul 14 A fost selecționat în 2006 și 2007 la naționala de tineret a Bulgariei. A jucat în 5 meciuri pentru ȚSKA A înscris un gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER