Zenit a făcut oferte de 7.5 milioane de euro pentru doi jucători. A fost clubul obligat să refuze?** O nouă situație bizară în România

Zenit Sankt Petersburg, campioana Rusiei, este interesată de achiziționarea lui Silviu Lung și Valerică Găman. Rușii au făcut două oferte serioase, iar sumele nu sunt deloc de neglijat: 4 milioane de euro pentru primul, 3.5 milioane de euro pentru fundaș, conform spuselor lui Adrian Mititelu.

„Silviu Lung și Găman au oferte certe, dar numai că cei de la Astra nu vor să le dea drumul. Sandu Mircea, Pițurcă, frații lui Becali nu vor să-i lase să plece. Ei vor să încaseze banii, dar vă dați seama ce ar însemna ce ar însemna să le dea drumul în aceste vremuri tulburi? Pentru Lung, Zenit da 4 milioane de euro, iar pentru Găman – 3.5 milioane de euro”, a declarat Adrian Mititelu la DigiSport.

Același personaj susține însă că cei doi sunt blocați la Astra Ploiești de președintele FRF, Victor Pițurcă și agenții jucătorului. Aceștia sunt interesați să încaseze banii pe transfer, însă în momentul de față situația este destul de complicată.

Cei doi jucători se aflau sub contract cu Universitatea Craiova în momentul dezafilierii și erau parte din sechestrul pus de ANAF în contul unor datorii la Stat. În cazul unor transferuri, banii ar fi urmat să intre în conturile Statutului.

Între timp, instanțele i-au dat dreptate lui Mititelu în procesul deschis pe marginea dezafilierii, situație care complică și mai mult lucrurile. În cazul unor transferuri, banii ar urma să meargă la Stat. Situație care nu este pe placul celor enumerați de Mititelu.

Publicat: 11 12. 2012, 21:25
Actualizat: 11 12. 2012, 21:27