Zi tristă pentru fotbalul românesc! Lică Nunweiller a încetat din viață

Zi tristă pentru fotbalul românesc! Lică Nunweiller a încetat din viață
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul fotbalist al formației Dinamo București Lică Nunweiller, în vârstă de 74 de ani, a decedat vineri, în jurul orei 14.00, la Spitalul Floreasca din Capitală. Sursele citate au precizat faptul că trupul neînsuflețit al fostului fotbalist ar putea fi depus la Biserica Nașterea Maicii Domnului de pe Calea Dorobanți, din București.

Lică Nunweiller a fost legitimat pentru prima dată la Unirea Tricolor, după care a mai evoluat la Venus UCB (1948-1949), Dinamo București juniori (1949-1957), Dinamo Obor (1957-1958 și 1958 – 1959), Pompierul (1958-1959), Dinamo București (1960-1966 și 1970), Dinamo Bacău (1967-1969) și Beșiktaș Istanbul, în Turcia (1969-1970).

Fostul fotbalist a debutat în prima divizie la Dinamo București (5 iunie 1960, Dinamo – Rapid, 2-0), echipă cu care a cucerit 4 titluri și o cupă. A evoluat de 206 de ori și a înscris 5 goluri în prima divizie, a avut 5 jocuri în echipa nationala și 10 în cupele europene. Ca antrenor a lucrat la diferite eșaloane de pregătire la Dinamo. A contribuit la cucerirea titlului pe care Dinamo l-a câștigat în 1977.

Lică Nunweiller a avut șase frați, toți practicând fotbalul, însă doar doi, Ion și Radu, au mai evoluat la nivel înalt. Titulatura de „câini roșii” folosită de jucătorii și suporterii echipei Dinamo, provine de la cei doi frați Ion și Lică Nunweiller, porecliți astfel de jucătorii formației Rapid din acea perioadă, pentru agresivitatea lor.

În această seară, înaintea meciului cu CFR Cluj, se va păstra un moment de reculegere în memoria „câinelui roșu” LICĂ‚ NUNWEILLER.


 

Sursa: Mediafax Sursa foto: www.fcdinamo.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Prințul Harry a dat vestea tristă. A părăsit-o: Sunt cu inima frântă!
Prințul Harry a dat vestea tristă. A părăsit-o: Sunt cu inima frântă!
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, sezonul 15, 25 martie 2025. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce concurenți au impresionat jurații
Chefi la cuțite, sezonul 15, 25 martie 2025. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce concurenți au impresionat jurații
×