„Zici că vine potopul la Craiova!** Pițurcă vrea să îmi ia mai mulți jucători și să îi ducă la Dinamo”
Știința a pierdut acasă cu cei de la Pandurii și este ultima și
în Oltenia. Mititelu pare să fi depus armele și spune că ia în
calcul pentru prima dată retrogradarea. Mititelu îl învinovățește
pe fostul manager, Pițurcă: „El e vinovatul. Zici că vine potopul
la Craiova”
„Am crezut că putem să ne îndeplinim obiectivul. Am fost
convins că putem rămâne în prima ligă. Situația e foarte grea. E
pentru prima dată când iau în calcul retrogradarea. Nici în cel mai
rău caz nu mă gândeam la așa ceva. Nu îmi vine să cred. Am făcut un
joc la fel de prost ca la Sportul. Am fost și obișnuiți cu
suporteri mulți, acum abia mai vin câțiva și ăia care vin îi
apostrofează pe jucători la prima minge greșită. Ei nu înțeleg că
ne fac rău”, a declarat Mititelu la gsptv
„Pițurcă e vinovatul!
Zici că vine potopul la Craiova”
„Războiul cu Pițurcă a creat foarte mari probleme aici,
la Craiova. Pițurcă a vinovatul numărul unu. El a creat debandada
asta, el mi-a luat jucătorii cei mai buni. Se alege praful, zici că
vine potopul la Craiova. Eu sper să ne salvăm, dar dacă nu putem, o
să o iau de la zero”, a mai spus Mititelu
„Pițurcă va antrena
la Dinamo”
„Sută la sută, Pițurcă va antrena Dinamo din vară. El
încearcă să îmi ia mai mulți jucători ca să îi ducă
acolo”, a încheiat Mititelu