Zicu a marcat un nou gol pentru ASA Târgu Mureș: „Dacă voi continua forma bună, de ce să nu mă gândesc și la națională?”

ASA Târgu Mureș a reușit să câștige și meciul cu FC Brașov, scor 1-0, și s-a apropiat la 4 puncte de Steaua, cu precizarea că echipa lui Gâlcă are un meci mai puțin disputat. Ianis Zicu, autorul golului, este convins că poate încheia sezonul pe primele două locuri.

ASA este cea mai mare surprinzătore echipă din Liga 1. Ardelenii reușesc să mențină ritmul și au urcat pe locul 2, la 4 puncte distanță de prima poziție. Surprinzător este și jocul lui Ianis Zicu, cel care a crescut de la un meci la altul. Fostul jucător al lui Dinamo a marcat din nou și speră că va continua forma bună și va ajunge din nou la națională. Zicu este încrezător și în privința locului în clasament.

„Cred că dacă reușim să menținem acest ritm, terminăm pe primele două poziții din clasament. Mă simt foarte bine psihic și fizic și cred că pot să evoluez din ce în ce mai bine. Așa a fost toată viața mea în general, am avut fluctuații de formă, am avut 3-4 ani în care n-am jucat așa cum mi-am dorit și sunt obișnuit (n.r. cu huiduielile spectatorilor). Dacă voi continua forma bună, de ce să nu mă gândesc și la echipa națională„, a declarat Ianis Zicu la DigiSport.

Publicat: 16 03. 2015, 22:39
Actualizat: 16 03. 2015, 22:51