Zicu: „Am avut oferte din Spania, Germania și Italia”** MOTIVUL pentru care a ales-o pe ȚSKA
Ianis Zicu a părăsit-o pe Poli Timișoara și a semnat un contract
pe 3 ani cu ȚSKA Sofia. Golgheterul ultimei ediții a Ligii 1 spune
că a mai avut și alte oferte din campionate puternice, însă că a
ales să meargă în Bulgaria datorită ofertei financiare
excelente.
„Au fost oferte și din alte țări ca Spania, Germania sau
Italia, dar cea mai bună ofertă pentru mine a fost aceasta din
Bulgaria, de la ȚSKA Sofia. Nu știu înca ce se va întâmpla cu
Moraes, o să vedem pe 28, la reunire.
„Am venit să îi salut pe colegi, să le mulțumesc pentru
că în acest an am petrecut clipe minunate alături de ei. Acum un an
când am venit am avut o înțelegere cu domnul Marian Iancu, iar
dânsul s-a ținut de cuvânt și m-a lăsat să plec în momentul în care
am găsit un contract mai bun. M-am atașat foarte mult de acest
oraș, e a doua casă pentru mine. Ținând cont că am o vârstă, cred
că era ultimul moment al carierei mele când puteam să mă
transfer.”, a declarat Ianis Zicu.