Zicu despre Bonetti:** „Nu e important numele antrenorului!”
Prezent în această dimineață la reunirea lotului dinamovist, Ianis Zicu a declarat că noul tehnician al "câinilor", Dario Bonetti, este un antrenor bun, chiar dacă nu are un nume sonor.
Mijlocașul grupării din Ștefan cel Mare și-a manifestat încrederea și speranța că Dinamo își va lua revanșa pentru finalul de sezon dezastruos, în care a ratat titlul și participarea în grupele Ligii.
"Era normal să nu fie mulți jucători noi. Este o situație financiară grea, nu numai la Dinamo. Nu e important numele antrenorului, eu nu m-am interesat de Bonetti imediat cum a fost numit. Cred că e un antrenor bun, dacă a fost ales de conducere. Durerea e prea mare pentru că am pierdut titlul, dar vom încerca să uităm, să face tot ce se poate ca să câștigăm fiecare meci. Se vor schimba lucrurile în bine din punct de vedere al jocului.", a declarat Zicu.