Zicu, eroul lui ASA: „La cum e Liga 1, mai joc liniștit 3-4 ani!” Ce spune despre galeria lui Dinamo
Dinamo pierde surprinzător într-un moment în care elevii lui Ioan Andone păreau să poată fi singura echipă capabilă să țină piept Stelei. ASA Tg. Mureș îi învinge cu 2-1 pe „câini” într-un meci dominat în marea lui parte de oaspeți. După ce Rotariu a deschis scorul, mureșenii au întors pe final prin Ianis Zicu.
Autorul celor două goluri care aduc primele puncte ale lui ASA Tg. Mureș din acest sezon a spus la final: „Ținând cont de situația din clasament noi porneam cu șansa a doua, însă în ultimele 3 etape jocul nostru s-a îmbunătățit considerabil. După 16 ani de fotbal mă gândesc la orice, am trăit multe și pe terenul de fotbal nu te gândești la înfrângere. La cum e Liga 1 mai joc liniștit 3-4 ani!„.
În finalul intervenției, Zicu a vorbit și despre viitorul său la ASA: „Nu am plecat de aici când am văzut că e rău, vom vedea la finalul sezonului ce va fi. Trebuie să ajungem cât mai repede la zero puncte. M-am bucurat în interior la gol, nu am făcut niciun gest obscen către galeria dinamovistă, am jucat acolo și îi respect„.