Zicu face legea! Fără golurile mijlocașului, Poli ar fi acum pe locul 9! Povestea revenirii

În toamna anului trecut, Zicu a renăscut la Timișoara, devenind
golgheterul echipei după doi ani „în beznă” la Dinamo. Cu Dusan
Uhrin pe bancă, vedeta lui Poli este la fel de esențială în jocul
alb-violeților.

Ianis Zicu i-a contrazis sâmbătă seară pe suspicioșii care credeau
că sub comanda lui Dusan Uhrin, un antrenor mai riguros,
fotbalistul nu va mai avea aceeași libertate și același randament
ca în turul campionatului. Condusă pe teren propriu de Gaz Metan,
Poli a revenit în joc datorită unei execuții superbe a lui Dorin
Goga, însă Zicu a fost cel care a desăvârșit spectaculoasa victorie
a timișorenilor. Cele două goluri înscrise de vedeta Timișoarei au
fost decisive, la fel ca majoritatea reușitelor din acest sezon ale
lui Zicu. Fără cele 11 goluri ale sale, Poli ar avea cu 15 puncte
mai puțin și s-ar afla acum pe locul 9 în clasament! Zicu a fost
mai mereu artizanul revenirilor lui Poli în acest sezon. Bănățenii
au obținut șase victorii, după ce adversarii au deschis scorul, iar
în aceste șase partide Zicu a marcat de șapte ori.

Iancu: „A
avut un program special”

Patronul lui Poli a amintit sâmbătă seară, în cadrul unei emisiuni
televizate, că revirimentul carierei lui Zicu s-a datorat unui
tratament diferențiat în mandatul lui Cosmin Contra. „Zicu a avut
un program special la Timișoara. Adaptarea lui s-a făcut treptat.
S-a lucrat cu el și el a fost foarte determinat”, a spus Marian
Iancu. În toamnă, lui Zicu nu i s-a impus un program fizic la fel
de dur precum cel al colegilor săi, însă fotbalistul de 27 de ani a
lucrat mult la capitolul tehnică și execuții, în cadrul unor
antrenamente separate cu Iosif Rotariu.

Sunt mulțumit de Zicu. A
jucat excelent

Dusan Uhrin, antrenor Poli Timișoara

Îmi doream foarte mult ca
mama, de acolo de Sus, să se bucure pentru mine și să mă ajute în
continuare, așa cum a făcut-o atât timp cât a fost în
viață

Ianis Zicu, mijlocaș Poli Timișoara

Publicat: 28 02. 2011, 03:07
Actualizat: 28 02. 2011, 06:32