Zicu, iertat de patron
În ciuda contracturii musculare care l-a împiedicat să facă
antrenamente la capacitate maximă în săptămâna premergătoare
joÂÂcului, Ianis Zicu (foto, în centru) a obținut penalty-ul din
finalul primei reprize și tot el l-a transformat.
Machidonul a fost însă eroul negativ al reprizei secunde, când a
primit „roșu” pentru că l-a lovit pe Papp. „Poate și Zicu are vina
lui și o să analizăm, pentru că nu putem trece atât de ușor peste
asemenea greșeli”, a spus Iancu după meci, când părea hotărât să îl
amendeze pe fotbalist.
„Eliminarea mea a fost corectă, chiar dacă gestul a fost
involuntar. Am vrut să protejez și l-am lovit pe adversar cu palma
peste față, dar gestul nu a fost intenționat. Eu sunt mai supărat
ca oricine”, a spus Zicu. Evoluțiile sale din tur, precum și o
discuție privată cu Iancu, au fost motivele pentru care patronului
i-a trecut repede supărarea. „Am vorbit cu Zicu după meci, la
telefon. Important e că el a conștientizat că a greșit. Zicu nu
este un jucător agresiv, e important că această greșeală nu a avut
urmări și că am câștigat”, a declarat Marian Iancu ieri.
8
goluri în 12
meciuri este bilanțul lui Zicu pentru Poli în Liga
I
Greșelile lui Marius
Avram
– nu a acordat penalty pentru Poli în minutul 7, deși Axente a fost
faultat clar în careul vasluian
– a dictat corect 11 metri în minutul 45, dar eliminarea lui Cânu
nu se impunea, pentru că nu era în postură de ultim apărător
– i-a dat „galben” lui Wesley în minutul 19, dar se impunea să i-l
arate și pe cel de-al doilea, în urma mai multor faulturi, cel mai
dur fiind comis în minutul 68, asupra lui Helder (foto)