Zicu în Banat?** „Situația lui se clarifică azi”
Marian Iancu, președintele CA al FC Timișoara, a declarat astăzi
dimineață că nu dorește să facă declarații legate de transferul lui
Ianis Zicu la echipa banățeană . Tranzacția ar mai include plecarea
lui Luchin la Rapid și a lui Griogorie, de la Rapid la Dinamo.
„Nu e nimic public de comunicat legat de transferurile
Timișoarei. Chiacu e rezolvat, sper să îmi răsplătească încrederea
pe care o am în el. E vremea ca el să facă saltul către marea
performanță. Situația lui Zicu se va clarifica azi. Am ajuns la un
consens cu Contra, e un contrac acceptabil. Timișoara va încerca să
scoată maxim din campionatul care stă să înceapă. Avem probleme cu
impozitarea. Dacă se va păstra această grilă, va trebui să
renegociem toate contractele cu jucătorii.
Declarația care a apărut astăzi e ruptă din
context. Nu am declarat nimic împotriva Timișoarei”, a
spus Iancu la sport.ro