Zicu, pe tarabă**
Rapid este de acord cu varianta propusă de rivala din „Ștefan
cel Mare” în privința transferului lui Ianis Zicu: un schimb de
jucători.
Și patronul giuleștenilor a avansat deja prima propunere,
transmițând că este de acord cu cedarea brazilianului Carlos dos
Santos Cesinha, un fotbalist aflat în dizgrația „feroviarilor”
pentru că refuză prelungirea contractului. „Câinii” sunt doar
parțial de acord cu oferta rivalei, considerând că sud-americanul
are o cotă de piață net inferioară lui Zicu, fotbalist de la care
încă se așteaptă revenirea la forma ce l-a făcut odinioară să fie
achiziționat de Inter Milano.
Copos
nu-l dă pe Helder
Iar roș-albii, care oficial
neagă orice negociere, tocmai pentru a nu-și încurca singuri
socotelile, au solicitat pe lângă serviciile mijlocașului stânga și
pe cele ale lui Helder Da Silva Ferreira. Și cum varianta a fost
respinsă de George Copos, „câinii” au solicitat acordarea unei sume
de bani, drept compensație. Iar ultima variantă propusă de roș-albi
are șanse reale de a fi acceptată de Copos, finanțator care a
menționat de mai multe ori că îl vrea cu orice preț pe Ianis Zicu
la echipa sa.
Acestea sunt speculațiile lui George Copos. E treaba
lui ce spune. Vă transmit că Ianis Zicu nu va fi niciodată
transferat la Rapid. El vrea să scape de Cesinha și o tot dă cu
Zicu în Giulești
Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Despre schimbul Zicu – Cesinha vom vorbi mai
încolo
George Copos, patron Rapid
45 de
goluri în 155
de partide a marcat Ianis Zicu în Liga I
1,5 milioane de euro este cota de
piață actuală a lui Ianis Zicu