Ioan Andone este decis să revitalizeze Dinamo, asta e o certitudine. Iată și una dintre primele solicitări ale „Fălcosului” către acționari. Tehnicianul le-a transmis șefilor că dorește ca „răzvrătiții” Andrei Mărgăritescu și Ianis Zicu să rămână la echipă.
De ce Mărgăritescu? Pentru că închizătorul a fost adus din Divizia B la Dinamo chiar de către Andone, colaborarea dintre cei doi fiind excelentă. Astfel, „China” a devenit titular incontestabil al unei echipe ce avea să câștige toate cele trei trofee interne, lucru care a crescut substanțial și cota antrenorului.
Și, totuși, de ce Ianis Zicu? În prezent aflat într-o formă slabă, machidonul a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo în precedentul mandat al lui Ando. Pe acest lucru se bazează tehnicianul, care vrea să îl readucă la forma de altădată, același plan avându-l și cu Adrian Cristea, mijlocaș solicitat și el șefilor. Păstrarea „Prințului” este însă posibilă doar în cazul în care schimbul cu Pantilimon de la FC Timișoara va pica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER