Zicu și Cristea, momiți de Timișoara
Dinamo – Timișoara (1-2) a însemnat un nou chin pentru Ianis
Zicu și Adrian Cristea. Cei doi au fost fluierați copios de
publicul dinamovist, au părăsit terenul cu capul plecat, însă la
final au avut motive să zâmbească. Timișoara, prin vocea
managerului sportiv Daniel Stanciu, tocmai le făcuse o ofertă de
transfer!
Omul angajat de Marian Iancu pentru a se ocupa de transferuri
și-a început treaba chiar după meciul pe care Poli l-a câștigat în
„Ștefan cel Mare”. Înainte de a „boxa” cu Gheorghe Chivorchian,
managerul sportiv al bănățenilor a fost surprins discutând timp de
mai multe minute cu doi jucători ai lui Dinamo. Este vorba de Ianis
Zicu și Adrian Cristea, fotbaliști depre care surse din cadrul
clubului din „Ștefan cel Mare” spun că ar fi doriți de la vară în
echipa lui Sabău. Cu atât mai mult cu cât cei doi nu par a mai avea
viitor la Dinamo. Înjurați de suporteri și plafonați în „Groapă”,
mijlocașii sunt văzuți ca soluții pe Bega.
Îl vor și
pe Liviu Ganea
Iar acest lucru a fost confirmat în trecut chiar de Marian
Iancu, boss-ul de la BkP spunând despre „Prinț” că „este un
fotbalist interesant” care ar putea ajuta „proiectul Poli”. Mai
mult, pentru Zicu, formația paÂÂtroÂÂnată de Iancu nu este la prima
ofertă, acesta dorindu-l pe machidon încă de pe vremea în care era
la Rapid. Și cei doi nu sunt singurii dinamoviști care ar putea
juca pe „Dan Păltinișanu” din vară. Liviu Ganea se află printre
prioritățile violeților, tânărul atacant fiind „momit” tot de
Daniel Stanciu încă din iarnă. Atunci, timișorenii au dat jumătate
de milion de euro pentru „micul Ganea”, iar Borcea a cerut cu
200.000 mai mult.
220 de
mii de euro pe an câștigă în acest moment Zicu în „Ștefan cel
Mare”
70 de
mii de euro este salariul stagional al lui Adrian Cristea la
Dinamo, la Poli urmând ca această sumă să i se dubleze