Zicu, tot mai aproape de Rapid
Rapidul, prin George Copos, a făcut deja mai multe mutări în
culise, pentru a-l readuce în Giulești pe machidon. Într-un
interviu recent acordat ProSport, Ianis Zicu mărturisea, la rândul
său, că „poate nu e destinul meu la Dinamo”, lăsând deschisă poarta
negocierilor cu orice club care ar vrea să-și asigure serviciile
sale.
Dacă știrea că Zicu vrea să se despartă în iarnă de „câini” nu mai
e o noutate, informația conform căreia atacantul va îmbrăca din
iarnă tricoul vișiniu circulă de câteva zile pe culoarele
birourilor din „Ștefan cel Mare”. Care ar fi traseul prin care
dinamovistul ar putea reveni la clubul unde a traversat cel mai bun
sezon al carierei?
Copos l-ar lua cu banii lui Stache
Răspunsul vine dinspre Giulești, unde neamțul Lutz Stache pare
dispus la orice sacrificiu pentru a cuceri simpatia fanilor
alb-vișiniilor, asigurându-și totodată și un atu important în lupta
pentru preluarea clubului. George Copos nu ar vrea nici el să
rateze generozitatea germanului. Surse din Grant susțin că aducerea
lui Zicu ar fi primul pas de cooptare a lui Stache în Giulești, pe
același scenariu cu Taher. Neamțul s-a și interesat deja de prețul
lui Zicu, urmând să facă o ofertă concretă. „Suntem interesați de
Ianis Zicu, rămâne să fie de acord și fotbalistul”, a declarat
recent Copos. Iar jucătorul pare să fi dat deja de înțeles prin
„Groapă” că și-ar dori să se întoarcă la Rapid.
A evitat
să joace în derby
Conform unor surse din interiorul clubului alb-roșu, Zicu și-ar fi
exprimat poziția sa în meciul direct dintre cele două echipe,
terminat la egalitate, 1-1. Partidă în care machidonul a preferat
să nu intre nici măcar în ultimele minute, folosind diferite
pretexte. „Nu mai are rost să intru acum, spre final, și să fiu
înjurat de fani”, a fost ultimul motiv invocat de jucător. În acest
context, Zicu se îndreaptă cu pași siguri spre Rapid, clubul care
i-ar putea oferi exact ceea ce declara machidonul că îi lipsește
pentru a reveni la forma maximă: „bucuria de a juca din nou
fotbal”.
Randament maxim în Giulești
„Ianis se simte cel mai bine în Giulești, doar la Rapid el este
valorificat la potențialul său maxim”, obișnuiește să spună George
Copos (foto).
Această declarație a patronului Rapidului pare a fi susținută în
totalitate de datele statistice. Transferat de la Dinamo în sezonul
2006-2007, atacantul a avut cel mai bun sezon din carieră sub
comanda lui Răzvan Lucescu. Machidonul a avut libertate de mișcare
completă în sistemul tactic imaginat de actualul selecționer și a
fost decisiv în cucerirea Cupei României, singura distincție a
giuleștenilor din acel sezon. Folosit titular în toate cele cinci
partide ale echipei sale, Zicu a marcat cinci goluri, ultima
reușită fiind cea prin care Rapid a stabilit scorul final al
finalei cu FC Timișoara, 2-0. Nici în campionat evoluțiile lui Zicu
nu au fost mai prejos, fotbalistul reușind nu mai puțin de 12
goluri în Liga I.