Ianis Zicu a plecat de la Dinamo și va semna un contract cu FC Timișoara astăzi. Este o afacere între Dinamo și FC Timișoara, fără alte implicații la alte echipe.
„În principiu, ne-am pus de acord cu Zicu. Există o intelegere între cele două cluburi, ne-am înțeles și cu Zicu, urmează ca astăzi să semnăm contractul. Nu va pleca nimeni de la Timișoara la alte echipe. Zicu nu face parte dintr-o intelegere în trei. Zicu e un fotbalist de un real talent. Orice echipă din România și l-ar dori în lot. E un fotbalist care a jucat la Inter, la echipa națională. Poli l-a mai vrut acum trei ani. Sper să îl aducem și pe Moraes. Mai avem în vedere încă un atacant. În cazul în care ne vom califica în grupele Europa League, vom face o ofertă pentru Moraes. Prețul lui este unul foarte mare, va necesita un efort financiar”, a spus Daniel Stanciu la Ora exactă în sport de la Sport.ro
Contactat telefonic, impresarul Victor Becali a dezmințit, joi, un posibil schimb de jucători Ștefan Grigorie de la Rapid la Dinamo, Ianis Zicu de la Dinamo la FC Timișoara, respectiv Srdjan Luchin de la FC Timișoara la Rapid.
„Nu se pune problema unui schimb de jucători de acest gen. Transferul lui Ianis Zicu este o înțelegere între Dinamo și Timișoara, atât. Nu se discută trecerea lui Grigorie la Dinamo sau Luchin la Rapid”, a afirmat Victor Becali pentru MEDIAFAX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER