Zicu vine în cărucior la derby-ul cu Steaua
La meciul cu Craiova, Zicu a suferit o disjuncție la umărul stâng. Jucătorul spera să-și revină pentru marele derby, însă cu trei zile înaintea meciului cu Steaua a fost văzut imobilizat într-un cărucior cu rotile.
„Vreau să joc cu orice risc împotriva Stelei, cu infiltrații, orice, chiar dacă accidentarea s-ar putea agrava”, spunea mijlocașul după partida cu oltenii. Doctorii însă l-au contrazis. „Zicu nu are cum să evolueze duminică, pentru că i-a fost imobilizat umărul stâng din cauza disjuncției suferite”, a spus medicul „câinilor”, Liviu Bătineanu.
Motivul pentru care Ianis nu va fi duminică în teren pare a fi mult mai grav. Fotbalistul nu a participat deloc la antrenamentele roș-albilor din aceste zile, fiind plecat în secret la o clinică din Belgia. Cei de acolo cunosc situația lui Zicu, pentru jucător urmând o perioadă de recuperare la instituția respectivă, după accidentarea la genunchi suferită în meciul tur cu Lazio. Machidonul a revenit aseară în București de la Bruxelles. Deși s-a spus că suferă de o problemă la umăr, fotbalistul a fost văzut în aeroport într-un cărucior, ținând o compresă pe genunchi!