„Zilnic aprindem câte o lumânare să facem rost de sponsori!”
La Galați totuși nu este criză. Optimist din fire, tehnicianul „oțelarilor”, Petre Grigoraș speră că până la urmă cineva să mai bage bani la echipa de la Dunăre și speră ca „brand-ul” Oțelul să nu dispară. Antrenorul a găsit și o metodă inedită prin care să aducă investitori la echipă: merge la biserică și aprinde lumânări. Echipa și-a stabilit două cantonamente în această perioadă: unul la Târgu Ocna, iar celălalt în Antalya. La Galați nu se iau măsuri de criză, dar totuși s-ar putea ca în iarnă să plece câțiva jucători.
„Ne aflăm într-o situație dificilă. Nu cred că ne vom desființa. Ar fi păcat. Suntem un club cu istorie și nu ar fi normal să nu mai existăm. Nu trebuie să băgăm criza mereu în față. Eu sunt optimist din fire și cred că totul se va rezolva. Sperăm ca și Primăria să investească până la urmă și la clubul nostru de fotbal. Echipa nu este a lui Mittal, ci a orașului. Mergem și noi la biserică, mai aprindem o lumânare și sperăm să ne ajute cumva. Lotul nostru se va reuni luni și avem deja stabilite două cantonamente: unul la Târgu Ocna, iar altul în Antalya.”, a mărturisit tehnicianul pentru ProSport.
Grigoraș consideră că în Liga I nu se va desființa niciun club, iar pentru retur și-a stabilit obiectivul: clasarea în jurul poziției a zecea.
„La noi vor mai veni jucători de la echipa a doua. S-ar putea să plece unul sau doi, care au contracte mai mari. În Liga I nu cred că se va dizolva vreun club. Noi ne descurcăm momentan. Nu diminuăm salariile jucătorilor. Avem un președinte deștept care până la urmă va rezolva situația. Nu avem contracte prea mari, sunt jucători cu angajamente normale. În retur tot Dinamo, Steaua sau CFR-ul se vor lupta la titlu. Noi dacă ne clasăm în jurul poziției a zecea va fi bine”, a completat Grigoraș.
Galațiul ocupă în prezent poziția a 10-a cu 23 de puncte, dar compania siderurgică Arcelor Mittal a decis micșorarea bugetului cu 1,5 milioane de euro.
articol scris de Cătălin Pătru