Ziua decisivă pentru Glauber!** Brazilianul află azi dacă va juca în Giulești sau contra lui Messi

Rapidiștii încearcă în continuare să-l convingă pe Glauber să
rămână în Giulești. Oficialii alb-vișinii așteaptă un răspuns de la
brazilian până astăzi, dar fundașul joacă tare. Are în spate trei
oferte foarte tentante, din care una chiar din Primera
Division.

Giuleștiul a cunoscut în această vară poate cea mai interesantă
campanie de achiziții. Chiar și așa, Răzvan Lucescu nu este
mulțumit și îl presează pe Dinu Gheorghe pentru aducerea unui
fundaș central care să i se alăture lui Marcos Antonio. Deși
președintele Rapidului a încercat diverse piste pentru aducerea
unui stoper, salvarea alb-vișiniilor se numește în acest moment tot
Glauber Berti. Brazilianul trebuie să se hotărască până astăzi dacă
dorește sau nu să rămână în Giulești, în caz contrar, „Vamă” urmând
să se reorienteze.

Ar putea
juca contra lui Messi

Ghinionul Rapidului se poate numi însă Primera Division. Glauber a
fost ofertat de o echipă de mijlocul campionatului spaniol și pare
tentat să accepte să meargă în același campionat cu Messi sau
Cristiano Ronaldo. Mai mult, sud-americanul are la îndemână și
varianta de a juca în Qatar, acolo unde este dorit de două cluburi,
ofertele din Orientul Mijlociu fiind cu siguranță mult mai
avantajoase financiar decât contractul propus de Rapid.

24 de
meciuri
a jucat Glauber Berti, pentru Rapid în
sezonul 2010-2011


Porto
a plătit și ultimii bani pe Săpunaru

FC Porto a virat ieri în conturile Rapidului 2,5 milioane de euro,
pentru a cumpăra și cealaltă jumătate din drepturile federative ale
jucătorului. „Dragonii” achitaseră în 2008, 2,5 milioane de euro
pentru 50% din fundașul dreapta și avea opțiune de încă atât pentru
celelalte 50%. Lusitanii au ales să activeze clauza acum pentru a
rămâne cu toți banii dacă îl revând pe Săpunaru.

Publicat: 08 07. 2011, 09:41
Actualizat: 08 07. 2011, 09:44