Ziua decisivă pentru transferul lui Bakaj la Dinamo!
Elis Bakaj (foto, 23 de ani) este ținta numărul unu pentru
dinamoviști în această perioadă. Asta pentru că atât Cristi Borcea,
cât și Ioan Andone ori Nicolae Badea îl doresc pe mijlocașul
albanez, după ce l-au văzut la lucru pe DVD-uri!
Azi e ziua decisivă pentru aducerea lui Bakaj, de care se ocupă
îndeaproape fosta glorie dinamovistă,
Sulejman Demollari (medalion), el ajungând aseară la București
împreună cu tatăl jucătorului! De altfel, Demollari a fost cel care
i-a atras atenția lui Borcea despre calitățile lui Bakaj, iar
președintele executiv, la rândul său, i l-a prezentat „Fălcosului”.
„E bun, Cristi, adu-l!”, a fost verdictul lui Ioan Andone. De
negocieri se ocupă însă Nicolae Badea, cel care se pregătește să
poarte tratativele față în față cu jucătorul chiar mâine.
Ultimul
derby
La cererea șefilor de la Dinamo Tirana, Bakaj a mai rămas în
Albania pentru derby-ul de tradiție cu SK Tirana, iar mâine va
ajunge la București. „Câinii” spun că nu va fi nicio problemă să se
înțeleagă cu mijlocașul în vârstă de 23 de ani. Nu aceeași părere o
au însă și pentru negocierile cu oficialii clubului din
Tirana.
Dacă nu
acum, sigur în vară
Tratativele mai grele se vor purta cu echipa lui Bakaj, șefii lui
Dinamo Tirana ridicând prețul de la 150.000 de euro la 350.000,
însă chiar și așa, vizita lui Bakaj la București nu va fi de
pomană. Șefii din „Ștefan cel Mare” vor să-l aconteze pe jucătorul
care la 23 de ani a bifat 12 selecții la naționala țării
sale.
Dacă „frații” de la Tirana nu vor mai reduce din pretenții, atunci
riscă să-l piardă pe cel mai în formă fotbalist din întrecerea lor
internă, Bakaj intrând din vară în ultimele șase luni de contract.
Aseară, târziu, a ajuns la București și Demollari, alături de
părintele mijlocașului, iar azi vor negocia la sânge cu șefii
„câinilor”. Dacă totul va fi în ordine, Bakaj va semna mâine cu
Dinamo București
10 goluri a
marcat Bakaj în acest sezon
12 mii de
euro cere pe lună Bakaj
Puncte forte ale lui Bakaj:
ª Jucător de execuție, foarte bun executant al
loviturilor libere
ª Lovește mingea cu ambele picioare
ª Viteză, dribling bun, joacă pe toate posturile la mijlocul
terenului
Puncte slabe ale lui Bakaj:
ª Nu face faza defensivă
ª Este extrem de agresiv și încasează foarte ușor cartonașe roșii,
pentru că intră în conflicte cu fotbaliștii adverși
ª Când iese din
formă, reușește foarte greu să-și regăsească cadența
„Dacă
Bakaj va ajunge la București, se poate spune că am făcut un pas
mare spre aducerea lui la Dinamo. Noi ni-l dorim foarte mult”,
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo