Ziua Z pentru Martac și Ștefan: miercuri își află soarta

Tinerii fundași ai Coronei Brașov, Mădălin Martac (22 de ani, foto) și George Ștefan (24) au ajuns la final de împrumut de la Oțelul Larissa, dar soarta lor este departe de a se fi lămurit. Discuțiile cu gruparea prahoveană nu au avut un rezultat pozitiv pentru echipa de Liga 1, însă miercuri se pare că vor avea loc ultimele negocieri în acest caz. În funcție de rezultatul acestora nu ar fi exclus ca cei doi jucători să nu mai continue la Corona. Asta pentru că, înainte de toate, suma pentru împrumutul lor în sezonul anterior nu a fost încă achitată, deși se ajunsese la un acord pentru reeșalonarea ei până la finalul sezonului 2012-2013.

Negociază cu președintele Prahovei Ploiești

Discuțiile de miercuri vor fi purtate de tabăra Coronei cu Adi Teodorescu, cel care este acum președintele reînființatei Prahova Ploiești. Motivul pentru care acesta participă la negocieri este delegarea sa ca reprezentant din partea Oțelului prahovean de către președintele Larissa Teodorescu, nimeni alta decât fata lui Adi. „Nu doresc decât bine jucătorilor, care au șansa de a juca acum în Liga I, așa cum li s-a oferit și șansa de a juca în Liga a II-a. Sper să ajungem la un acord cu gruparea brașoveană, motiv pentru care li s-a dat voie jucătorilor să se pregătească în continuarea sub comanda lui Nae Manea. Dacă nu se va găsi până la final nicio soluție, luăm în calcul și varianta rechemării la Oțelul Larissa” a declarat Teodorescu. Interesant de spus că cei doi jucători sunt la Corona de două sezoane, dar nu au fost niciun moment în proprietatea acestui club. Dacă sezonul trecut au fost împrumutați de la Oțelul Larissa, în Liga a III-a au evoluat la brașoveni sub formă de împrumut de la Urban Titu.

 

Scandalul cu Oțelul Larissa era să o coste pe Corona promovarea

Perechea Martac – Ștefan a fost subiectul unui amplu scandal în sezonul de abia încheiat, din cauza neachitării sumei de 80.000 de euro pentru împrumutul pe un sezon de campionat. Problemele apărute între cele două părți (Corona și Oțelul Larissa) au fost la un pas să încurce gruparea de Liga a II-a în tentativa ei de a obține licența pentru primul eșalon, dar și de a promova acolo. Pe finalul lui 2012, brașovenii nu au mai recunoscut contractul cu echipa patronată de fata lui Adi Teodorescu, contestând veridicitatea semnăturilor din acte. Aflând de litigiul dintre cele două grupări, atât FC Argeș, cât și FCM Tg. Mureș au contestat dreptul de joc al celor doi jucători, obligându-i indirect pe brașoveni să admită datoria față de Oțelul Larissa și jucătorii sunt ai Coronei, pentru a nu pierde puncte la masa verde pentru folosirea unui fotbalist fără drept de joc.

Publicat: 03 07. 2013, 00:56
Actualizat: 03 07. 2013, 00:57