Zmeu doar o seară! MM Stoica dă înapoi, la nici 24 de ore după ce le-a închis ușa lui Sânmărtean și Bourceanu: „Nu mă pot opune”. Primul moment tensionat între MM, Reghecampf și soția acestuia

Mihai Stoica face un pas în spate, la mai puțin de 24 ore după ce a afirmat, de pe o poziție de forță, că Lucian Sânmărtean și Alexandru Bourceanu, fotbaliști impresariați de soția lui Reghecampf, nu mai sunt opțiuni pentru Steaua, iar discuțiile pe seama situațiilor celor doi jucători par să fi condus la un moment tensionat între directorul sportiv, antrenorul Stelei și soția acestuia.

Imediat după spusele directorului sportiv, soția lui Reghecampf a replicat dur: „Sunt mândră că îi reprezint pe acești fotbaliști și nu voi permite niciodată, nimănui, nici măcar familiei mele, să vorbească urât despre ei”, a spus cea care-i impresariază pe Sânmărtean și Bourceanu, iar declarațiile reprezintă primul semn că relațiile dintre Stoica, Reghecampf și soția acestuia nu mai sunt ca pe vremuri.

Sâmbătă, Stoica a revenit cu un mesaj pe pagina personală de facebook și a făcut un pas în spate și a spus că nu se poate opune dacă antrenorul și patronul decid ca Sânmărtean și Bourceanu să joace la Steaua

„Nu există niciun scandal la Steaua, cel puțin din punctul meu de vedere. Dacă antrenorul îi dorește pe Sânmărtean și Bourceanu și patronul este de acord, nu mă pot opune. Eu nu fac altceva decât să explic de ce: în opinia mea, am avea nevoie de jucători noi, nu de repatrieri care, de regulă, nu funcționează. E posibil să ma înșel, e posibil să am dreptate.

Suporterii vor spectacol, eu doar rezultate.

P.S. N-am nicio problemă când cineva mă contrazice, fie el (ea) antrenor, agent de jucători, prieten. Contradicția naște progres. Au zis-o alții mai deștepți ca mine. Important e să înțelegem toți asta”, a fost mesajul transmis de MM.

„Sânmărtean nu poate ajuta Steaua în acest moment pentru că nu poate face ambele faze! În anul în care el a jucat, stau bine și mă gândesc ce trofee s-au câștigat cu el… S-a pierdut Cupa României, când a luat roșu, nu a jucat Supercupa că era suspendat și a jucat dubla cu Ludogoreț, când nu ne-am calificat în Champions League. Țin minte și un meci la Kiev, când am luat trei goluri… […] Eu am desființat acasă cuptorul cu microunde. Nu îmi place mâncarea reîncălzită. Nu suntem în stare să aducem jucători din toată lumea asta? Trebuie să apelăm numai la foști jucători?”, a spus Stoica, vineri seară la Digi Sport, când a fost întrebat despre posibilitatea ca Sânmărtean să ajungă la Steaua.

Publicat: 28 05. 2016, 19:25
Actualizat: 28 05. 2016, 19:34