Zotincă și-a dat demisia de la „U”

Dorin Zotincă, antrenorul secund al celor de la „U”, a
demisionat marți seară fără a da vreo explicație oficială pentru
gestul său.

Staff-ul Universității îi cuprinde acum doar pe Marian Pană,
Alessandro Sarrocco și Emil Szolomajer, antrenorul principal fiind
puternic contestaț de galeria „șepcilor roșii”.

Conform unor apropiați ai echipei, Zotincă nu a dat o explicație
concretă pentru gestul sau. „A spus doar că simte că nu se
mai integrează în proiectul Universității și atunci se vede nevoit
să renunțe. Nu cred că gestul său are vreo legătură cu
comportamentul fanilor care i-au cerut demisia lui Marian Pană în
timpul antrenamentelor”,
a precizat o persoană apropiată
conducerii pentru Ziua de Cluj.

Mâine de la ora 18:00 are loc meciul dintre „U” și FC Vaslui,
partidă urmând a fi transmisă LIVE TEXT pe www.prosport.ro

Publicat: 05 08. 2010, 12:57
Actualizat: 05 08. 2010, 13:22