Constantin Zotta a răspuns acuzelor voalate pe care Sichitiu și Manea i le-au adus astăzi.Â
Fostul director general al FC Rapid susține că în ultimele luni ale anului 2008 conturile clubului au fost blocate și, conform legii, nu putea face plăți către alte societăți comerciale, ci numai să achite salariile jucătorilor și angajaților.
"Sunt convins că și Sichitiu și Manea sunt într-o situație delicată, știu că au probleme pentru că și eu cunosc acest mod de a conduce clubul fără bani. Deși nu au pronunțat numele meu, ei au făcut ușoare acuzații la adresa mea și de aceea țin să explic modul în care s-au petrecut lucrurile la club. Poate că nici Manea și nici Sichitiu nu cunoșteau îndeajuns de bine situația, de aceea trebuie să spun că, în luna septembrie, 20 de zile conturile clubului au fost blocate, din cauza datoriilor la bugetul statului. În această situație, în conformitate cu noul cod fiscal, dar și cu o înștiițare prealabilă a băncilor, noi nu puteam face decât plata salariilor, asta dacă existau bani în cont. Iar toți banii care intrau aveau clar destinația salarii jucători, angajați, bugetul de stat. Nicio altă plată către parteneri, terți, etc, cum ar fi o societatea comercială – hotel, stadion, etc – nu este permisă de lege înainte de plata datoriilor către bugetul de stat până la deblocarea conturilor. De asemenea, începând cu 1 octombrie conturile au fost blocate din nou și au ramas blocate până în prezent. Mie mi-a fost imposibil să fac alte plăți în afara achitării salariilor, fără încălcarea legii. Pentru că toți banii trebuiau trimiși la jucători sau angajați, iar restul direct la bugetul de stat", a spus Zotta pentru MEDIAFAX.
Fostul oficial rapidist a explicat că a făcut tot posibilul pentru ca echipa giuleșteană să aibă bani pentru deplasări în ultimele etape ale turului Ligii I. Zotta îl regretă și acum pe Peseiro, despre care spune că odată cu reîntoarcerea sa crease revirimentul în rândul jucătorilo: "A trebuit să găsesc tot felul de portițe, să fac tot posibilul pentru a asigura toate condițiile de pregătire echipei, pentru a organiza meciurile disputate acasă, pentru a o ajuta să poată face deplasările și să poată încheia turul campionatului. Aceasta e crunta realitate și regret că am fost nevoit să o spun acum. Dacă cei doi nu m-ar fi obligat să le spun, aceste lucruri rămâneau în interior. Cu toate acestea, Rapidul, după revenirea lui Peseiro, nu a mai cunoscut înfrângerea și a terminat turul campionatului la doar un punct de locul 3, la 6 puncte de un loc care oferă participarea în Liga Campionilor și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER