Zotta l-a trimis în Liga a III-a

După antrenamentul de ieri-dimineață, Burdujan le-a transmis oficialilor vișinii că vrea să plece de la Rapid. Atacantul l-a anunțat pe Rednic că nu va face deplasarea la Constanța, pentru meciul de Cupă.

Directorul general al „feroviarilor”, Constantin Zotta, a tunat la aflarea veștii: “Cine mai poate să-l înțeleagă pe Burdujan? A primit oferta noastră de mărire a contractului, de la 50.000 de dolari la 120.000 de euro pe an, și a refuzat! A venit acum să‑mi ceară să-i găsim echipă. I-am răspuns că e deja găsită: Rapid II! Domnul Burdujan va fi și amendat, în principal pentru faptul că a refuzat să evolueze la Constanța, unde Rednic voia chiar să-l titularizeze, dar și pentru că a făcut acele declarații total deplasate”.

Zotta a dezvăluit că atacantul este recidivist: “Burdujan ar trebui să nu uite că a refuzat să joace și pe vremea lui Răzvan Lucescu. Se dădea accidentat pentru că avea impresia că nu-l place nici Răzvan. Și atunci l-a lucrat Rednic? Atunci nu erau la echipă străinii pe care îi arată acum cu degetul!”.

goluri a marcat Lucian Burdujan pentru Rapid în acest sezon

Am vorbit cu avocatul meu și-l voi da în judecată pe Burdujan! Am sperat ca vorbele lui să nu fie adevărate, însă chiar el mi le-a confirmat. Sunt de-a dreptul șocat! Tot ce pot să spun este că n-am nimic cu jucătorii și nici nu am probleme cu vestiarul
Mircea Rednic antrenor Rapid

Publicat: 27 02. 2008, 20:47
Actualizat: 27 02. 2008, 20:50