Zotta: „Sunt dezamăgit de aroganța celor de la Cluj”

Constantin Zotta a lăudat prestația echipei giuleștene la finalul victoriei cu CFR Cluj, scor 1-0. Directorul general al Rapidului a acuzat însă evoluția campioanei, care a jucat foarte dur.

„A fost o victorie meritată, din păcate noi nu am reușit să înscriem din ocaziile pe care ni le-am creat în prima repriză și apoi în a doua. Pe final, doar șansa a făcut să nu fim egalați. Dacă marcam din toate ocaziile avute, altul era jocul și rezultatul final. Și eu sunt dezamăgit de aroganța celor de la Cluj, de ce au făcut în timpul meciului, de jocul violent. E incredibil ce s-a produs. Peralta l-a busculat pe Peseiro, apoi antrenorul nostru a fost trimis în tribune, iar jucătorul CFR-ului a rămas în teren. Trică a împărțit pumni în stânga și dreapta și nu a pățit nimic. Cred că acești jucători de la Cluj și-au depășit limita și au o lipsă totală de respect față de aversar. E important că am câștigat trei meciuri la rând cu o echipă relativ nouă, cu o echipă tehnică nouă, și nu am avut meciuri ușoare”, a declarat Zotta, la Telesport.

Publicat: 10 08. 2008, 01:16
Actualizat: 10 08. 2008, 11:38